Si, în fond, ce mare lucru ar fi de spus? Nimic mai mult sau mai putin decat ca lumea noastra e pe punctul de a desfiinta lumea noastra. Ca valorile, indrazneala si increderea care au facut civilizatia Europei sunt in retragere. Si ca pe urmele lor alearga, foarte grabita, o idee unica si palida: abandonul mascat în cuprindere toleranta.
Europa si lumea occidentala au învatat sa sustina idei care le slabesc. Negarea traditiei, defaimarea identitatii nationale, religioase si culturale sunt, în gura si în practica elitelor conducatoare, probe de virtute. Înainte de a se risipi, lumea la care renuntam e data uitarii sau cedata de cei ce ar fi trebuit sa o aiba în paza.
Cartea pe care o aveti in fata e ceruta si scrisa de acest curent, de angajamentul pro- declin pe care elitele conducatoare il pretuiesc exact in masura in care isi vor pretuita superioritatea morala. Asadar, cititi o carte pe care o datorati epocii. Singurele lucruri care vin de la coautor sunt impotrivirea la cliseu si refuzul opiniei tainuite.
“Prostii Europei” este o critica dura impotriva corectitudinii politice, mai ales la nivelul elitelor Uniunii Europeane. Cartea are trei parti, Uniunea Europeana; zona anglofona cu State Unite si alegerea lui Trump, Marea Britanie si Brexit; si Romania.
Chiar in rezumatul lui Traian Ungureanu, cartea se concentreaza in jurul catorva idei:
– conform autorului, acceptarea imigrantilor fara un filtru va aduce la islamizare si diminuarea a ceea ce numim civilizatie. Aceasta se intampla deoarece noii imigranti nu vor sa se integreze sau sa munceasca, vin doar pentru beneficiile sociale.
– cei mai mari dusmani ai democratiei sunt chiar cei care vorbesc de progres, fiind inconstienti de consecintele profunde, anti-democratice, a ceea ce propun;
– pentru elite, mai ales pentru cele europene, democratia si in principal alegerile democratice devin gradual tot mai incomode si indezirabile. In acest sens, da exemplul referendumurilor repetate pana la alegerea dorita sau referendumuri pur si simplu ignorate. De asemenea, oriunde partide de dreapta au fost alese, elitele europene au fost foarte critice la adresa lor.
– stanga se prezinta cu un inchipuit avantaj moral, iar dreapta este banuita de fascism. Se ignora ororile comunismului.
– plecarea a o cincime din romani in strainatate este o mare drama pentru tara, ce probabil va bloca dezvoltarea Romaniei. Autorul este foarte pesimist cu privire la viitorul Romaniei, cresterea economica de acum este iluzorie, fiind putine investii care sa dainuie, precum in infrastructura.
– decalajul economic, cultural si de gandire dintre Transilvania si restul regiunilor creste.

Traian Ungureanu face chiar el parte din elitele europene, fiind europarlamentar, asa incat comentariul lui este facut in cunostinta de cauza. El argumenteza ca fara dezbatere si fara valori solide, inhibate acum de corectitudinea politica, degradarea civilizatiei si lumii europene sunt ireversibile.
Autorul noteaza indepartarea elitelor de omul de rand si da exemplul imensei surprize a Brexit si alegerea lui Trump, considerate imposibile de presa mare si de sondaje.
Cel mai grav in viziunea lui Traian Ungureanu, dincolo de corectitudinea politica, este indepartarea de valorile democratice. Apar zorii unei noi nomenclaturi, technocratice, cu un nou limbaj de lemn.
Cartea nu are un fir narativ, ci se prezinta sub forma unor articole, multe preluate articolele lui Traian Ungureanu din ziarul “Adevarul” din ultimii ani, altele fiind noi.
“Prostii Europei” a fost foarte bine primita de intelectualii de dreapta romani. Bunaoara, HR Patapievici considera corectitudinea politica pusa in lumina de volumul lui Traian Ungureanu o “teroare morala, un cosmar asemenea stalinismului”.